Adrian Severin: Eşecul Republicii Moldova

chisinau proteste

Evenimentele de la Chișinău – nu doar cele din ultimele zile ci din ultimele luni – demonstrează că Republica Moldova întrunește toate caracteristicile unui “stat eșuat”. Acest eșec, ajuns, prin dezordinile de ieri, la ultima și cea mai periculoasă expresie a sa, pune în întârziere regimul de la București, scrie Adrian Severin pe blogul său.

Păstrând proporțiile, o poziționare greșită a Bucureștiului față de cele ce se întâmplă acum la Chișinău, va duce la prăbușirea regimului personal al Președintelui Johannis, tot așa cum, cu decenii în urmă, criza cipriotă a dus la căderea regimului coloneilor de la Atena. Atunci, însă, grecii aveau (în exil) o alternativă democratică pe care acum românii nu se prea vede că o au.

Întâlnirea ruso-americană de la Kaliningrad, care a prefațat, poate nu tocmai întâmplător, vizita doamnei Nuland în România, nu putea să fi discutat problema ucraineană (așa cum oficial s-a anunțat) fără să o fi pus în context regional. Un context din care Moldova și România nu pot lipsi. Din această perspectivă, pentru români, acest Kaliningrad nu este exclus să fi fost o altă Maltă; mai mică dar totuși Maltă.

Luările de poziție ale unor apropiați ai Kremlinului, care afirmă că moldovenii sunt români iar Moldova (fără Transnistria, desigur) este pământ românesc, analizele americane care anunță prăbușirea UE și necesitatea construirii, pe ruinele ei, a unui intermarium (de la Baltica la Marea Neagră) în spațiul “de frontieră” est-european, precum și discursul brusc nedogmatic al doamnei Nuland referitor la domolirea exceselor din lupta împotriva corupției spre a asigura respectul libertăților individuale, echilibrând securitatea cu libertatea, se leagă între ele într-un asemenea context geostrategic și sunt susceptibile a-i aparține.

Maidanul (sau, dacă vreți, Piața Universității) de la Chișinău readuce în memorie remarca lui George Friedman: “De-a lungul istoriei sale Republica Moldova de azi a aparținut totdeauna cuiva. A fost vorba fie de România fie de URSS. URSS nu mai este.”

Oricare ar fi soluția, România nu pare a fi pregătită pentru ea. Dacă nu este, va plăti scump. Iată motivul pentru care reconcilierea internă și solidaritatea națională sunt urgențele zilei. Cine are urechi de auzit, să audă!

Sursa: rusiatoday

Articol sursa: Adrian Severin: Eşecul Republicii Moldova

(Vizitat de 1 ori, 1 vizite astazi)
Despre

SCRIE UN COMENTARIU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii *

Close