Campanie DAJ Ilfov, în cadrul „Programului Tomata”

Campanie DAJ Ilfov, în cadrul „Programului Tomata”

Asocierea fermierilor, un izvor de prosperitate

Anul acesta, Programul de sprijin pentru tomate cultivate în sere și solarii a căpătat amploare, la nivelul județului Ilfov. Dacă în 2017 în program se înscriau 209 fermieri ilfoveni, în 2018 numărul acestora a crescut la 371. Un fapt îmbucurător, dar directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Ilfov, Georgiana Ene, împreună cu specialiștii Direcției, își dorește mai mult.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.407 

Mai exact, DAJ Ilfov a demarat o campanie „door to door” în conexiune cu Programul „Tomata”, prin care își propune să stimuleze înființarea unor cooperative agricole în domeniul legumiculturii, bine reprezentată, de altfel, în agricultura ilfoveană, dar și pentru a-i îndruma pe producători către crearea de unități de procesare a legumelor, și în special a tomatelor, activitate care poate aduce plusvaloare muncii fermierilor.

Cooperativa constituie o forță!

Această campanie se adaugă celor 4 sesiuni de informare desfășurate la sediul DAJ cu producători interesați în constituirea cooperativelor agricole și a organizațiilor de producători. „Am constatat, în urma discuțiilor privind organizațiile de producători, că oameni din Nuci, Gruiu, Vidra, Jilava, Copăceni, 1 Decembrie sunt în mod clar interesați să se dezvolte, pentru că sunt conștienți de faptul că nu au mari șanse de succes dacă își scot marfa individual la piață, nu au forță, vin producătorii mari din spate și sunt îngropați de prețurile oferite de samsari. Mai mult, ei nu au timpul necesar să se ocupe și de producție și de constituirea cooperativei, de administrarea acestei cooperative. De aceea, acești oameni trebuie ajutați să se organizeze, încet, încet să capete încredere unii în alții, altfel vor ajunge în situația în care să planteze doar cât consumă, să facă agricultură de subzistență! Cooperativa este o forță! Nu mai vorbesc de oganizațiile de producători… Nu trebuie decât să ne unim. Numai astfel vom putea produce o marfă în cantități mari și de bună calitate, care să concureze legumele ieftine din import și vom putea impune astfel un preț corespunzător. De asemenea, marfa care rămâne nevândută trebuie să fie valorificată prin procesare, nu aruncată, așa cum se întâmplă deseori”, ne-a explicat directorul DAJ Ilfov.

Răsar primele „mlădițe” ale unor cooperative

Așadar, specialiștii DAJ Ilfov au ieșit pe teren pentru a promova Programul „Tomata” în rândul fermierilor, pentru a-i sfătui pe producătorii de legume ilfoveni și pentru a le oferi tot sprijinul de care au nevoie. În acest sens,  directorul DAJ Ilfov și colegii săi fac eforturi să găsească producători dispuși să se asocieze și facilitează contactele dintre aceștia.

Într-una dintre etapele aceste campanii, le-am însoțit pe directorul Georgiana Ene și pe consilierul Elena Dumitrașcu pe teren, în nordul județului, în comunele Gruiu și Nuci.

Primul popas l-am făcut în satul Siliștea Snagovului, aparținător de comuna Gruiu. Aici
ne-a primit George Dumitrache, unul dintre gospodarii așezării, care se ocupă cu legumicultura. Are o suprafață de 1.600 mp de solare, înconjurate de o grădină generoasă. Soția acestuia se ocupă și cu procesarea legumelor produse. Ea prepară conserve cum ar fi zacuscă, pastă de tomate, sau castraveți, gogonele și varză în saramură, foarte apreciate în piața orașului Otopeni, unde familia Dumitrache își vinde produsele. George a accesat anul trecut Programul „Tomata” și se declară mulțumit de ajutorul primit. „Banii primiți anul trecut i-am investit în dublarea foliei solarelor, pentru a crea un strat de aer termoizolant, și am cumpărat două tunuri de căldură care funcționează cu motorină. Anul acesta, vrem să refacem solariile, să aibeă măcar 10 m lățime, să aibă aer mult deasupra, iar pe timpul iernii să le putem izola, dublând folia. Vrem să investim, anul viitor, mai mult în producerea de răsaduri, pentru că avem cereri foarte mari”, ne-a spus producătorul.

Este foarte deschis în privința asocierii într-o cooperativă agricolă, pentru că este conștient că de unul singur este greu să reușești. Totuși, are o stângere de inimă în această privință, pentru că nu este foarte încrezător în cinstea și seriozitatea eventualilor asociați. Dar speră că prin sprijinul oferit de specialiștii DAJ, care îl vor pune în legătură cu câțiva fermieri din comuna Nuci, să răsară primele „mlădițe” ale viitoarei cooperative.

La Nuci, oamenii cultivă roșii ca pe vremuri

Daniel Dumitru, din Merii Petchi – comuna Nuci, este unul dintre producătorii care își dorește o astfel de asociere. Ajunși în gospodăria omului, Georgiana Ene îi povestește despre familia Dumitrache, care are nevoie de legume pentru procesare. Vestea îl bucură și se arată dispus să colaboreze cu vecinii săi din Siliștea Snagovului, iar directorul DAJ îi oferă datele de contact. Un prim pas a fost făcut, dar rămâne ca în această colaborare să fie cooptați și alți producători, cre­-ându-se astfel un „embrion”, sau mai bine spus „răsadul” viitoarei asocieri într-o cooperativă.

Daniel a pierdut anul trecut banii din program, pentru a crezut că trebuie să livreze întreaga cantitate de 2.000 de kilograme doar în primul ciclu, care avea ca termen 15 iunie, că așa îi spuseseră lui „niște băieți”. El ar fi putut completa cantitatea în ciclul II, dar nu s-a informat și astfel a rămas fără sprijin. „Fermierii trebuie să facă dovada plantării cu tomate a 1.000 de metri pătrați. Dacă nu reușesc să realizeze întreaga cantitate în prima etapă, ei o pot completa în etapa care se încheie în 20 decembrie, dacă informează DAJ Ilfov în acest sens, și anume că au plantat și pentru ciclul II”, ne-a precizat directorul Georgiana Ene.

Lică și Elena Șerban, tot din Merii Petchi, au accesat pentru prima oară Programul „Tomata”. Ei spun că, de peste 20 de ani, cultivă preponderent soiuri românești așa cum au pomenit din bătrâni. Adică fără îngrășăminte artificiale (folosesc doar gunoi de grajd) și evită să utilizeze substanțe de stârpire a buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Polenizarea o fac cu bondari. „Îi avem angajați la noi! Sunt tare harnici!”, zice, zâmbind hâtru, Elena Șerban.

Cu sprijinul obținut prin program au de gând să-și construiască solare performante și să investească în instalații de încălzire. „E un ajutor foarte bun, pentru că noi nu avem bani de investiții”, adaugă tanti Elena.

Directorul DAJ Ilfov îi arată care sunt avantajele unei cooperative și de faptul că un producător din Gruiu ar fi interesat de legume bio, pentru conserve. Elena Șerban se arată interesată de o astfel de colaborare și este încredințată că o cooperativă ar fi în folosul micilor fermieri, iar directorul Georgiana Ene îi lasă un număr de telefon al fermierului gruian.




The post Campanie DAJ Ilfov, în cadrul „Programului Tomata” appeared first on Jurnalul de Ilfov.

Campanie DAJ Ilfov, în cadrul „Programului Tomata”
Sursa: jurnalul de ilfov

(Vizitat de 1 ori, 1 vizite astazi)
Etichete:
Despre

SCRIE UN COMENTARIU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii *

Close