FC Voluntari – 4 egaluri, nicio victorie

FC Voluntari – 4 egaluri, nicio victorie

Spuneam, acum o săptămână, că FC Voluntari pare urmărită de un blestem. Afirmație care mi s-a confirmat și sâmbăta trecută. Deși „marinarii” au marcat primii și au condus până aproape de finalul meciului, ei au primit gol cu 10 minute înainte de epuizarea timpului regulamentar de joc, iar victoria multdorită, care se profila până în acel moment fatal, mai are de așteptat.

Așadar, nici în cea de-a zecea etapă ilfovenii nu au reușit să spargă gheața în Liga I. Am asistat la un meci desfășurat parcă după un scenariu identic cu cel din partida precedentă, cu Sepsi. Scorul a fost deschis de elevii lui Todoran prin Aissa Laidouni în minutul 36, care a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri primită în minutul 36. În continuare, defensiva „marinarilor” a făcut față cu brio atacurilor anemice ale botoșănenilor și totul părea că se va îndrepta către prima victorie. Numai că, Geoffrey Malfleury a fost de altă părere. Imediat după reluarea meciului, în minutul 51, francezul a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben, pentru o intrare cu talpa pe glezna adversarului.

A fost cât pe ce…

Rămași în 10 oameni, ilfovenii au încercat să strângă rândurile în fața botoșănenilor, care au prins curaj și au amenințat în câteva rânduri poarta lui Vâtcă prin Oaidă, Miron sau Golofca. La rândul lor, băieții lui Todoran au avut și ei câteva ocazii, cea mai clară fiind a lui Laidouni, care a fost foarte aproape să bifeze dubla, dar Pap i-a salvat pe moldoveni. În minutul 80, însă, inevitabilul s-a produs. Sebastian Chitoșcă a reluat înghesuit, cu exteriorul, din interiorul careului de 16 metri, și a reușit egalarea. Apoi, FC Botoșani a presat în zadar în minutele de prelungire, dar nu a mai reușit un nou gol, în ciuda unei mari ocazii din minutul 4 al prelungirilor, când Vâtcă a apărat magistral și a devenit eroul meciului pentru ilfoveni, ocazie care dacă ar fi fost finalizată ar fi scufundat și mai rău corabia „marinarilor” de Ilfov.

Echipa cu cea mai slabă apărare din campionat

În urma acestui rezultat, FC Voluntari rămâne ultima în Liga 1, cu 4 puncte acumulate în 10 etape, cu cea mai slabă apărare (21 de goluri primite) și fără nicio victorie. FC Botoșani ocupă momentan locul 12, de baraj.

După meci, antrenorul lui FC Voluntari, Dinu Todoran, s-a arătat încă optimist și și-a exprimat speranța că va veni și acea zi în care echipa pe care o antrenează va obține prima victorie.

„Trebuie să câştigăm şi noi un meci până la urmă. Era să pierdem iar pe final, în al patrulea minut de prelungiri. Din fericire, a intervenit Vâtcă. La asta nu mai rezistam. La noi, după minutul 90, parcă fiecare adversar are ocazie de gol la fiecare meci”, a respirat ușurat, parcă, Dinu Todoran.

În etapa viitoare, FC Voluntari o va întâlni pe Dunărea Călărași, aflată pe locul 9 al clasamentului, pe terenul acesteia.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.422

The post FC Voluntari – 4 egaluri, nicio victorie appeared first on Jurnalul de Ilfov.

FC Voluntari – 4 egaluri, nicio victorie
Sursa: jurnalul de ilfov

(Vizitat de 1 ori, 1 vizite astazi)
Etichete:
Despre

SCRIE UN COMENTARIU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii *

Close