Târg de ofertă educaţională pentru liceele ilfovene

Post by relatedRelated post

Târg de ofertă educaţională pentru liceele ilfovene

Buftea, Voluntari și Măgurele, în așteptarea absolvenților de clasa a VIII-a

Cu pași repezi, se apropie sfârșitul acestui an școlar și, peste câteva luni, începutul unuia nou. Elevii de clasa VIII-a se pregătesc pentru o nouă etapă școlară și vor să ia acum cele mai bune decizii în ceea ce privește drumul pe care îl vor urma.

Articol apărut în nr. 402 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Alături de părinți, viitorii liceeni ilfoveni sunt dornici să cunoască oferta educațională a județului și, pentru acest motiv, au venit vineri, 11 mai, la târgul educațional care s-a desfășurat la Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, din Buftea. Spre deosebire de anul trecut, când acesta s-a ținut într-o singură locație (la Otopeni), acum, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Ilfov a decis organizarea acestui eveniment pe durata mai multor zile, în trei localități diferite, tocmai pentru a fi mai ușor accesibil tuturor absolvenților de clasa a VIII-a. Prin urmare, pe 11 mai, oferta educațională a liceelor ilfovene pentru anul școlar 2018-2019 a fost prezentată la Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, din Buftea, pe 25 mai, târgul va avea loc la Voluntari (la Casa de cultură), iar pe 30 mai, la Măgurele, în incinta Liceului Teoretic ”Horia Hulubei”.

Ce am găsit la Buftea?

Sala multifuncțională ocupată de standuri frumos amenajate, unde liceenii ilfoveni au adus, pe lângă pliantele de prezentare a fiecărei unități școlare în parte și pe lângă oferta educațională specifică, machete, cupe, diplome – toate reprezentând simboluri, premii, recunoașteri ale celor care au studiat sau încă studiază în școlile respective. Gazdele și-au așteptat oaspeții cu pâine și sare, au pregătit un moment artistic și au adus în fața elevilor din școlile programate pentru vizitarea târgului atelierul de confecționat podoabe ”Artizan pentru un zâmbet de copil”. Reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Ilfov au organizat ateliere de orientare școlară și profesională, aplicând diferite teste din ”hexagonul intereselor”, menite să-l îndrume pe absolventul indecis spre acea viitoare meserie care i se potrivește. Conducerea IȘJ Ilfov s-a aflat și ea la Buftea, Florentina Costea, inspector școlar general și Cristina Ghiță, inspector general adjunct, povestindu-ne despre broșura editată de instituție, ce poate fi descărcată de pe site-ul Inspectoratului (www.isjilfov.ro), care cuprinde toate datele referitoare la admiterea în învățământul liceal și profesional de stat (calendarul admiterii, răspunsuri la unele întrebări și neclarități pe care părinții și/sau elevi de clasa a ­VIII-a le-ar putea avea, precizări legate de admiterea elevilor de etnie romă și detalii despre centrele de înscriere ale acestora, precizări privind completarea fișei de înscriere în învățământul profesional de stat, pentru anul școlar 2018-2019 etc.) – un ghid util atât pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru părinții acestora, în vederea orientării școlare pentru clasa a IX-a.

Ce oferă Ilfovul?

20 de licee – 3 particulare și 17 de stat – asta scoate la bătaie județul, pe parte educațională. Un plan de școlarizare aprobat pentru clasa a IX-a liceu zi, anul școlar 2018/2019 (locuri care urmează a fi ocupate prin repartizare computerizată)cuprinzând 1.236 de locuri în 42 de clase (cea mai mare medie de admitere anul trecut a fost de 8,35 la Liceul ”Ioan Petruș” Otopeni, profil real, specializarea – ”matematică-informatică”), un plan de școlarizare aprobat pentru clasa a IX-a liceu zi, anul școlar 2018/2019 (locuri ce urmează a fi ocupate prin susținerea unor teste sau probe de verificare a cunoștințelor) cuprinzând 8 clase în liceele vocaționale, a câte 28 de locuri (profil sportiv – specializarea ”instructor sportiv” – de kaiac – canoe, canotaj, fotbal, handbal sau rugby; tehnologic – specializarea ”tehnician pentru tehnici artistice – patrimoniu” sau profil pedagogic – specializarea ”educator – învățător”), un plan de școlarizare aprobat pentru clasa a IX-a liceu cu frecvență redusă, anul școlar 2018/2019 (locuri care urmează a fi ocupate în ședință publică) – 10 clase a câte 28 de locuri și un plan de școlarizare aprobat pentru clasa a IX-a liceu, învățământ particular, anul școlar 2018/2019 – cuprinzând 7 clase (pentru un număr total de 88 de liceeni).

Pentru învățământul profesional de zi cu durata de 3 ani, anul școlar 2018/2019 (locuri care urmează a fi ocupate prin repartizare computerizată), s-au aprobat 9 clase, a câte 28 de locuri fiecare. Calificarea profesională ce se poate obține este de pădurar (o clasă la Colegiul Silvic ”Theodor Pietraru”, Brănești, domeniul ”silvicultură”); comerciant – vânzător (Liceul Tehologic ”Barbu Știrbey”, Buftea, domeniul ”comerț”); mecanic-auto (o clasă la Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, Buftea, domeniu ”mecanică de motoare”); lucrător în agricultură ecologică, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație și mecanic auto (câte o clasă la Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau”, Brănești, domeniile pregătirii de bază – ”agricultură”, ”turism și alimentație” și ”me­canică de motoare”); tinichigiu – vopsitor auto și ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (câte o clasă la Liceul Tehnologic ”Pamfil Șeicaru”, Ciorogârla, domeniile pregătirii de bază – ”mecanică” și ”turism și alimentație”) și frigotehnist (o clasă la Liceul Tehnologic ”Vintilă Brătianu”, Dragomirești Vale, domeniul de pregătire ”electromecanică”).

#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item1 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0239-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item2 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0245-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item3 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0261-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item4 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0282-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item5 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0296-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item6 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0312-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item7 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0341-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item8 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0355-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item9 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0371-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_2_5afbd5d436d43 .td-doubleSlider-2 .td-item10 {
background: url(http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2018/05/DSC_0396-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}

The post Târg de ofertă educaţională pentru liceele ilfovene appeared first on Jurnalul de Ilfov.

Târg de ofertă educaţională pentru liceele ilfovene
Sursa: jurnalul de ilfov

(Vizitat de 1 ori, 1 vizite astazi)
Etichete:
Despre

SCRIE UN COMENTARIU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii *

Close